the good villa.

Dacă reprezinți o organizație non-profit, o asociație sau o cauză socială, te poți înscrie în programul prin care îți oferim în fiecare lună posibilitatea de a folosi spațiul nostru de evenimente gratuit.

Ce trebuie să faci?

Completează formularul de înscriere de mai jos. Lasă-ne acolo o scurtă descriere a organizației sau a cauzei pe care o susții și o descriere a evenimentului (detalii logistice precum număr de persoane participante și tipuri de furnizori externi care vor fi aduși în locație). Apoi, povestește-ne despre impactul pe care activitatea desfășurată în vilă îl are asupra beneficiarilor voștri finali, menționând câte personane vor fi ajutate în urma demersului făcut de organizația pe care o reprezinți.

Înscrierile se pot face în fiecare lună în perioada 1-15 pentru luna următoare.

Pentru mai multe șanse, în formularul de înscriere, raspunde DA la intrebarea “Doriti să participați și in urmatoarele 3 luni la procesul de selecție?”. In acest caz, inscrierea voastra va fi luata in considerare in urmatoarele 3 luni. Dupa aceasta perioada, este necesara o reinscriere.

Cum alegem câștigătorul lunar?

Organizația câștigătoare va fi desemnată în termen de 5 zile de la încheierea perioadei de înscrieri, luându-se în considerare criteriile logistice și de impact în comunitate. Vom anunța acest lucru în această secțiune a site-ului cât și pe conturile de social media ale the villa.

Ulterior, data evenimentului se va stabili de comun acord cu organizația câștigătoare în oricare zi de luni, marți sau miercuri din luna următoare celei în care a avut loc procesul de selecție. Mai mult decât atât, vă vom oferi la pachet și servicii de coordonare a furnizorilor conecși și pachetul de curățenie post eveniment.

Ce vă punem la dispoziție?

Pentru evenimentele organizațiilor non-profit, the villa. pune la dispoziție un mix de spații elegante, împărțite în 10 camere spațioase repartizate pe 3 etaje într-o casă ce păstrează parfumul secolului trecut, construită în anul 1890. Cu o suprafață totală de 350 mp, the villa. poate găzdui până la 300 de persoane în picioare, 150 de persoane așezate la masă și 150 de persoane în aer liber, în grădina casei, totul în București, ultracentral (zona Dorobanți – Piața Lahovari – Piața Romană).

În the villa. puteți organiza cu respectarea normelor în vigoare: evenimente de zi sau de seară, workshopuri, prezentări, cursuri, gale, aniversări ale organizațiilor dumneavoastră, evenimente de strângeri de fonduri, etc.

„Pe lângă implicarea constantă și suportul acordat comunității de business, o altă dorință de-a noastră a fost să aducem un impact pozitiv și în viața comunităților mai puțin norocoase. Vrem ca proiectele pe care le vom găzdui să ajute un număr cât mai mare de oameni. Acesta e motivul pentru care rugăm organizațiile care se înscriu sa ne transmită detalii despre beneficiarii finali ai proiectelor lor. Suntem nerăbdători să organizăm evenimente în slujba binelui și a comunității.” a declarat Vlad Mihălăchioiu, inițiator al proiectului the good villa.”

Va rugam sa completati formularul